Stă sufletul fără iubire

 "Stă sufletul fără iubire, ca o fântână părăsită,

C-un pic de apă-n fund, sălcie, sub năruirea de pereţi ...

Stă-n marginea de drum fântâna netrebnică şi oropsită,

Căci nimeni n-o mai cercetează; găleata-i spânzură dogita

Şi-n ghizdurile putrezite cresc brusturi şi-nfloresc bureţi.

Stă sufletul fără iubire, pustiu, ca mărul fără roade,

Paraganit într-o livadă şi plin de lacome omizi,

Ce-l năpădesc în primăvară şi toată frunza încet o roade

Şi toată floarea, otrăvită, se scutură curând şi cade,

Lăsându-i crengile uscate ca nişte sterpe palamizi.

"Stă sufletul fără iubire cum stă o vatră ruinată,

Ca un cuptor surpat de vremuri, fără de vad şi fără foc,

La care nimeni nu duce aluatul proaspăt în covată

Să-l rumenească pe-ndelete dogoarea jarului, uscată,

Şi să-l prefacă-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc."

Vasile Voiculescu - Stă sufletul fără iubire